Oameni și Resurse Umane

Devine de o evidență flagrantă faptul că trăim într-o eră a vitezei. Mai presus de orice, trăim într-o eră a vitezei informației. În aceste condiții orice avantaj competitiv al unei firme poate fi copiat în mai puțin de o săptămână. Și atunci, ne întrebăm pe bună dreptate, ce face diferența dintre organizații?

Ce o face pe una mai bună sau mai apetisantă decât pe alta? Oricât m-am gândit la asta nu am ajuns decât la un singur rezultat: tot ce va face diferența în business va fi dat de calitatea oamenilor care compun acel business. Oameni diferiți, cu valori comune vor deveni în viitorul apropiat singurul avantaj competitiv al unei firme. Din ce în ce mai multe firme par să devină conștiente de acest lucru.

Si totuși eu simt că nu e încă așa. Să fim serioși: una din două firme declamă că pentru ea oamenii sunt cea mai importantă valoare și în același timp își tratează angajații exact ca pe celelalte resurse ale companiei, fie ele materii prime, mașini, calculatoare sau bani. Și măcar dacă ne-am raporta la oameni ca la niște resurse în care investim, dar nici asta nu facem. Problema care poate să apară este că acei indivizi pentru care s-a înființat departamentul de Resurse Umane s-ar putea ca în foarte scurt timp să se comporte … ca o piesă de mobilier, să devină un cost contabil și nicidecum o investiție amortizabilă în timp. Diferența este din punctul meu de vedere esențiala.

Orice om cu capul pe umeri atunci când  investește într-o clădire sau într-un utilaj își calculează exact în cât timp își va recupera investiția și nu sparge geamurile clădirii pentru că a doua zi nu i-a adus suficient profit. Când vine vorba despre resurse umane nu mai gândim la fel. De ce oare?

Poate pentru că oamenii, spre deosebire de utilaje, își pot îmbunătăți productivitatea și pot pleca, de obicei la concurență. Poate pentru că antreprenorii nu au răbdare și ar vrea ca într-o zi să fie câmpul arat, semănat și roadele culese. Poate pentru că nu știm cum să creștem valoarea oamenilor de lângă noi… și coaching-ul e doar un instrument la modă, puțin înțeles și mai niciodată aplicat. Poate că pur și simplu visăm că e posibil să luăm oameni bine pregătiți la preț de începători, dar vorba aia, dacă plătești în banane, o să ai cel mult niște maimuțe…

Poate pentru că nu avem curajul să investim în oameni ?